Tot mai des piesele de teatru la care merg imi amintesc de ceea ce uit cateodata despre viata.Corporatism, izolare, deindividualizare, imperfectiune.
As putea sa spun doar Ma tot duc( in cazul careia simti ca sigur erau mai multe intelesuri de perceput in perfectiunea ei)(la Teatrul Foarte Mic),L-V:8-16 (GreenHours),Jacques sau supunerea( Teatrul Mic),Antigona (Notarra).
Asta in contextul in care filosofii ne-au avertizat de ceva timp, sociologii au teoretizat idealuri, iar noi nu am privit spre trecut decat arareori.
Inevitabil ma intreb daca schimbarea poate fi mai mult decat ravnita, daca vom iesi din capitalismul de prada, daca traim cu sens, daca contam.
Acum doi ani totul parea un pic mai simplu , nu cunosteam voluntariatul, dar nici frustrarea. Universul meu se reducea la convingerea ca salvarea sta in carti. Sub presiunea admiterii am visat chiar sa afirm ca imi doresc sa fiu arheolog, desi zburdam inca in universul ideilor .
Inchei cu Noica , pentru ca nu aprecia ca omul sa traiasca dupa o logica a partii supuse intregului. Desi nu cred ca era naiv.
Vreau sa-mi spuneti ca se poate!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Se poate! Daca vrei foarte tare, inchizi ochii si iti lasi ideile sa zboare pe la urechile trecatorilor, le dai o particica mica mica din inspiratia si energia ta si apoi ei n uvor mai uita...dar vezi, trebuie sa vrei! :)
RăspundețiȘtergere