duminică, 4 octombrie 2009

Omul darama locul-Refugiat in orasul tau

Luni, 5 octombrie 2009, ora 19.00, la Ateneul Roman, "Stradivarius and Maucotel go electro".
De fapt ne întâlnim la Ateneul Roman pentru a surprinde cele 5 condiţii şi jumătate de neîndeplinirea cărora depinde obţinerea statutului de "refugiat în propriul oraş". După ce vom vorbi despre aceste lucruri cu invitaţii noştri surpriză, ne vom bucura de primul proiect audio-video performat în Ateneul Roman: "UNKNOWN identity sharing", realizat de Naste Dorel, Codin Orăşeanu, Horaţiu Şerbănescu, în compania lui Răzvan Suma şi a lui Alexandru Tomescu.
Toate acestea lucruri se vor întâmpla în cadrul evenimentului "Refugiat în oraşul tău".
Intrarea obligatorie.
„Refugiat în oraşul tău” este principalul eveniment al campaniei „Omul dărâmă locul”. Principalul scop al evenimentului este cel de a semnala pericolul pierderii acelor amprente culturale care structurează identitatea oraşelor. Oximoronul reprezentat de numele evenimentului are scopul de a evidenţia riscul transformării oraşului, spaţiul maximei familiarităţi, în locul unei neaşteptate şi agresive stranietăţi.
Prima parte a evenimentului este dedicată evidenţierii acelor condiţii de a căror nerespectare depinde obţinerea statutului de refugiat în propriul oraş. Reprezentanţii unora dintre asociaţiile care au aderat la Platforma „Împreună pentru un oraş mai bun” vor prezenta cele cinci „acte” care circumscriu normalitatea unui oraş şi în absenţa cărora orice gest al locuirii este supus hazardului sau întâmplării dictate de agende strict subiective. În a doua parte a evenimentului vor avea loc doua recitaluri. Cel dintâi este rezultatul colaborării dintre autorii proiectului audio-video „UNKNOWN identity sharing” (Naste Dorel, Codin Orăşeanu, Horaţiu Şerbănescu) şi doi membrii ai Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu, Răzvan Suma). Al doilea recital este cel oferit de violonistul Alexandru Tomescu şi de violoncelistul Răzvan Suma.
Prima parte: „Bucureştiul în cinci acte şi jumătate”
• despre condiţiile de care depinde obţinerea statutului de refugiat în propriul oraş. Vor prezenta personalităţi publice şi reprezentanţi ai Asociaţiilor care au aderat la platforma pentru dezvoltare urbană a Capitalei „PACT”.
Actul 1: Dezvoltare locală. a. Secţiune introdusă de domnul Vintilă Mihăilescu. b. Prezintă: Vera Marin - preşedintele Asociaţiei pentru Tranziţie Urbană.
Actul 2: Protecţia Patrimoniului. c. Secţiune introdusă de domnul Şerban Sturdza. d. Prezintă: Loredana Brumă - preşedintele Asociaţiei Rhabillage.
Actul 3: Transparenţa decizională. e. Secţiune introdusă de domnul Mircea Toma. f. Prezintă: Nicuşor Dan - preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
Actul 4: Memorie culturală. g. Secţiune introdusă de doamna Georgeta Filitti. h. Prezintă: Ruxandra Soare - preşedintele Goodartofnoon.
Actul 5: Protecţia mediului. i. Secţiune introdusă de domnul Cristian Lascu. j. Prezintă: Geo Culda - preşedintele Asociaţiei Bate Şaua să priceapă Iapa.
½.de act: „Omul construieşte locul”: prezentarea proiectului „Şcoala de la Buneşti”, - Secţiune prezentată de Petre Guran.
Pauză: 15 minute. Partea a doua: „UNKNOWN identity sharing” proiect audio-video realizat de Naste Dorel, Codin Orăşeanu şi Horaţiu Şerbănescu, în colaborare cu doi membrii ai Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma).
Partea a treia: Microrecital Romanian Piano Trio. Sursa

miercuri, 23 septembrie 2009

Prezentarea Serilor Culturale la vernisajul expozitiei Ipostaze medievale,
Curtea Veche,20 septembrie

Tentativă de discurs bâţâit.

Carte, arte si ceai

C’arthé organizeaza o noua intalnire pentru
‘’Un petit atelier d’écriture’’. Pornind de la mici fragmente de text sau cuvinte ce apartin unei teme, veti avea ocazia sa va asterneti pe hartie propriile idei.
Creativitatea si spontaneitatea dvs. vor fi cele care vor sfida regulile unui text clasic.
Sambata, 26 Septembrie, ora 18, intr-o atmosfera care va face sa va ganditi la saloanele de ceai frantuzesti, va asteptam cu delicii parfumate, carti in franceza si jocuri de scris.
Numarul de locuri fiind limitat, asteptam rezervarile dvs. pe adresa librariei: libraria.carthe@gmail.com

marți, 22 septembrie 2009

"Locul" a prins forma

Scoala de la Bunesti le-a multumit partcipantilor ei pe 19-20 septembrie pentru stradanie.Si ce priveliste le-a oferit drept rasplata... Via Costin Gheorghe

marți, 1 septembrie 2009

reminiscenta

Pentru vara aceasta

joi, 20 august 2009

curcubeul continuu

Acum doua saptamani paseam spre Scoala de la Bunesti facand autostopul, uimita insa de monumentul straveziu ce mi se infatisa...Tocmai ce venisem din Delta, unde scoala de vara fusese ca un curcubeu si iata-ma aflata in fata unuia "real" care imi calauzea drumul... Ideile adunate din prelegerile cu iz antropologic (alaturate muncii fizice) m-au transpus si motivat sa perseverez in proiectul pe care il gandesc de ceva timp alaturi de Maiart si Fundatia Zidul.
Vom organiza Seri Culturale!
Ne-am caznit toata vara, printre calatorii ce s-au dorit a fi initiatice, cum sa ne punem la punct proiectul.
In septembrie demaram insa!
Dupa oscilari intre a trata serile ca niste evenimente axate pe anumite domenii sau amalgamuri de prelegeri periodizate, am ales ca o data la doua saptamani sa mergem intr-un spatiu relaxat si sa discutam despre Evul mediu in diverse contexte culturale incepand cu cel englez, continuand cu cel francez , german si culminantd cu plaiurile mioritice.
Timp de doua luni ne vom strange in jurul unor lectori, punandu-ne intrebari.
Motivul pentru care nu vom trata, cel putin la inceput, perioada moderna si contemporana , mi-a fost relevat de discutia cu doamna lector dr. Andreea Popescu din cadrul scolii de la Bunesti; aceasta ne-a evidentiat actualitatea romanului arthurian.
Momentul creat din jurul unei mese rotunde imaginare m-a insufletit sa nu mai pretind cu tot dinadinsul solutii, nazuind spre cautarea continua.
Prin urmare, asteptam cat mai multe propuneri si reactii pentru ca evenimentele sa fie pentru sufletul vostru...

sâmbătă, 8 august 2009

serendipitate

M-a incercat in ultima luna o puternica senzatie de viata...
Treceri bruste de la obsnuita-mi reflexivitate excesiva la mirajul terbilismului infantil.
Fiindca experientele pasionante sunt insotite de un teribil consum de dioxid de carbon, recunosc ca ar fi necesar sa intru in hibernare catvea luni ca sa pot recupera neajunsul pricinuit (dupa cum sugera Dan Dumitrescu) Zborul neintrerupt s-a poticnit arareori...M-am lasat uimita de barierele mele, dar si de resursele de a le invinge.Invalmaseala continua...O noua Scoala de vara ma asteapta in doar cateva ore, dupa ce Delta si ciudatii ei m-au facut sa imi aduc aminte ca iubesc oamenii-cel putin pe cei inca ancorati in sustinerea unei cauze.Mi-am amintit si ca tre sa fiu mai chill:)(mersi cili)
Imi doresc din suflet sa ne punem in aplicare cat mai multe si calitative proiecte...cu accent pe responsabilitatea sociala individuala si pe dragul joc etic
Cu sinceritate,
va ador pentru ca, dupa cum spuneam, a fost ca un ...curcubeu
Imagini aici
P.S. Mergeti Duminica 9 august, pe seara in Suburbia pentru ca dragul Shapi va canta genial, ca de obicei, impreuna cu Trupa IOD